Cuplul american Alice Rose Provensen (1918-2018) și Martin Provensen (1916-1987) a realizat numeroase cărți ilustrate foarte apreciate, inclusiv The Glorious Flight, câștigătoare a Medaliei Caldecott în anul 1984. Cei doi au ilustrat împreună peste 40 de cărți pentru copii, 19 dintre acestea fiind atât scrise, cât și editate chiar de ei. Opt dintre cărțile lor au fost nominalizate în listele anuale The New York Times a celor mai bune zece cărți ilustrate, inclusiv Prietenele noastre, animalele de la Ferma Dealul cu Arțari.
Alice mărturisește: „Am avut o colaborare cu totul specială. Eu și Martin am lucrat
într-adevăr ca un singur artist.“
Cuplul a trăit mulți ani la ferma lor din statul New York, pe care au redat-o atât în cartea de față (publicată în anul 1974), cât și în A Year at Maple Hill Farm (1978).