Elsa Beskow

ELSA BESKOW (1874—1953) a fost o scriitoare și ilustratoare suedeză, autoare a numeroase cărți cu care au crescut de mai bine de 100 de ani generații întregi de copii din Suedia.

A locuit în apropiere de Stockholm, într-o casă veche din lemn înconjurată de o grădină uriașă și la câțiva pași de pădure. Propria viață, locurile unde a trăit și familia i-au fost mereu sursă de inspirație.

Cărțile sale combină în mod natural realitatea cu imaginația, copiii întâlnesc zâne, elfi și troli, animalele vorbesc, totul într-o atmosferă senină care transcende timpul și spațiul.

Stilul ilustrațiilor sale a dominat cărțile pentru copii din literatura suedeză timp de o jumătate de secol și a devenit o sursă de inspirație pentru mulți artiști. În 1952, Elsa Beskow a fost răsplătită în Suedia cu premiul Nils Holgersson Plaque pentru întreaga activitate.