Cum vorbești cu copiii despre schimbările climatice, despre distrugerea habitatului și dispariția jucăriilor lor de pluș preferate, dar a celor adevărate, care trăiesc pe planeta noastră? Pentru că este un subiect complicat și trist, unii adulți aleg să nu-l abordeze deloc. Alții aleg o discuție pornind de la fapte, prin date și cifre. John Burningham a ales să vorbească despre acest lucru printr-o poveste. O poveste despre visul unui copil. O poveste care include, de asemenea, fapte. Pentru mine, trenul său este vehiculul perfect pentru a hrăni inima și mintea unui copil, plantând semințele grijii față de ceilalți, chiar și față de cei care nu sunt de felul său.
Așadar, toată lumea îmbarcarea!
Cine conduce acest tren?
Conductorul trenului nostru este un copil cu un cățel de pluș care prinde viață și devine ajutorul copilului. Dar Marele Conductor din spatele tuturor este desigur John Burningham, creator de cărți illustrate, binecunoscut și apreciat, a cărui carieră a durat mai mult de 60 de ani și a inclus peste 60 de cărți. Spre deosebire de mulți creatori de cărți ilustrate, domnul Burningham a avut succes de la începutul carierei sale. Prima sa carte ilustrată, “Borka: the Adventures of a Goose With No Feathers”, i-a adus cel mai important premiu din Anglia pentru ilustratori de cărți pentru copii, Medalia Kate Greenaway (devenită acum Medalia Carnegie pentru Ilustrație). A fost prima persoană care a câștigat acest premiu cu o carte de debut și au mai fost doar câțiva care au reușit acest lucru de atunci.
Dar domnul Burningham a avut parte de multe provocări și eșecuri înainte de acel mare succes. În copilărie s-a mutat de multe ori împreună cu familia sa. Părinții săi își închiriau casa pentru a plăti taxele școlare, iar familia trăia într-o rulotă, pe care o mutau prin zonele rurale din Anglia. Deși libertatea copilăriei petrecute mai ales în copaci și plimbând un porc în timpul liber a fost neprețuită, din punct de vedere academic a avut de suferit din cauza schimbărilor frecvente de școli: a urmat nouă licee diferite! Când a absolvit Summerhill cu o diplomă în literatură engleză, a picat multe alte materii, inclusiv arta. Da, ați auzit bine, John Burningham a picat arta la școală! Cu toate acestea, a fost acceptat la Central School of Art din Londra. Acolo și-a întâlnit soția, Helen Oxenbury, pe care poate că o cunoașteți.
Ea a realizat ilustrațiile pentru multe cărți pentru copii. Au fost căsătoriți 54 de ani până la moartea autorului John Burningham în 2019. Când a fost întrebat cum pot doi ilustratori celebri să trăiască și să lucreze împreună atât de bine și atât de mult timp (au realizat două cărți împreună, inclusiv ultima lui poveste, “Air Miles”, care a fost publicată după moartea sa), domnul Burningham a presupus că motivul trebuie să fie faptul că fiecare dintre ei l-a considerat întotdeauna pe celălalt ca fiind artistul mai bun.
Iată fotografia pe care domnul Burningham a ales-o pentru coperta autobiografiei sale. Îl recunoști? Nu seamănă oare cu domnul Pleașcă?
Este acest tren din 1989 încă relevant astăzi?
Când Hei! Dă-te jos din trenul nostru a fost publicată în 1989, avea ceva în comun cu o altă carte ilustrată publicată în aceeași lună în SUA, The Great Kapok Tree: A Tale of the Amazon Rain Forest de Lynne Cherry: ambele cărți îi erau dedicate lui Chico Mendes. Iată dedicația domnului Burningham: „Pentru Chico Mendes care a încercat din răsputeri să protejeze pădurea tropicală a Braziliei”. Domnul Mendes a fost unul dintre cei 17 copii născuți într-o familie extrem de săracă de culegători de cauciuc (seringueiros) din Brazilia. La vârsta de nouă ani, a început să lucreze alături de tatăl său, care știa cum să taie copacii de cauciuc pentru ca latexul să curgă, fără să facă rău copacilor. Domnului Mendes nu i s-a permis să meargă la școală – mulți dintre oamenii care dețineau plantații de cauciuc nu doreau ca muncitorii lor să fie educați – dar un prieten l-a învățat să citească și să scrie la vârsta de 18 ani.
A devenit o voce puternică pentru apărarea pădurii tropicale, a cărei voce oamenii nu reușeau să o audă. A fost ucis pentru aceasta în decembrie 1988, cu un an înainte ca Hei! Dă-te jos din trenul nostru să fie publicată. Recenzia celor două cărți dedicate domnului Mendes din The New York Times spunea despre el: „A fost un martir în devenire, un om asasinat pentru că s-a aflat în locul nepotrivit, la momentul nepotrivit, dar ținut minte pentru că a fost în locul potrivit, la momentul potrivit.”* Ei bine, oricine citește știrile de astăzi știe că vocea pădurii tropicale, dar și a întregii planete, nu este încă auzită. Da, în 2026 avem nevoie de acest tren din 1989!
Hei! Dă-te jos din trenul nostru
După ce citim această carte pe îndelete, contemplând fiecare pagină, inclusiv paginile cu imagini fără cuvinte, care sunt mai multe, e timpul să o analizăm mai în profunzime. (Versiunea în limba engleză are doar 434 de cuvinte, ceea ce înseamnă că, așa cum observăm în cele mai reușite cărți ilustrate, o mare parte din poveste este spusă fără cuvinte, prin ilustrații.)
- Explorarea emoțiilor: Studiați fețele oamenilor și animalelor din această poveste. Ce cuvinte puteți folosi pentru a descrie emoțiile pe care le vedeți la mamă, la copil, la animale? Ce cuvinte noi, care descriu mai bine aceste emoții, putem învăța cu această ocazie?
o Cum ați descrie emoțiile elefantului din ilustrația alăturată, când face prima încercare să urce în tren?
Dar aici, când următorul animal încearcă să urce în tren?
Ce s-a întâmplat cu elefantul? Într-un timp foarte scurt, elefantul s-a transformat dintr-un elefant speriat și care implora să fie inclus, înainte să urce în tren, într-un elefant care se simte în siguranță odată ce urcă în tren și îi exclude pe cei care sunt speriați și imploră să fie incluși.
o Cum ați descrie comportamentul și emoțiile ocupanților trenului când văd pentru prima dată un străin încercând să urce în tren? Acesta este primul lor impuls.
o Și cum ați descrie comportamentul și emoțiile pasagerilor trenului când ascultă povestea străinului? Acesta este al doilea lor impuls.
o Care este primul tău impuls atunci când un străin îți cere ajutorul? Care este al doilea impuls al tău? Cum cultivăm în noi înșine impulsuri incluzive?
- Prognoza meteo: În mod repetitiv, domnul Burningham ne conduce printr-o succesiune de (1) peisaje ale trenului în mișcare, fără cuvinte, dar care includ informații despre vreme, urmate, la întoarcerea paginii, (2) de copilul prezicând vremea și declarând ceva distractiv de făcut, iar apoi, (3) de pasagerii trenului bucurându-se împreună de vreme.
La a doua lectură a poveștii, rugați copiii să privească peisajul cu trenul în mișcare și să prezică vremea care urmează. Ce ar planifica dacă ar ști că va fi vânt? Dar ploaie? Cum aflați ce fel de vreme va fi în acea zi? Priviți, mai întâi, pe fereastră spre cer?
- Domnul Burningham iubea transportul, ceea ce e previzibil dacă ne gândim că a crescut mereu în mișcare. Unul dintre prietenii săi, ilustratorul John Lawrence, își amintea cu afecțiune că, pe vremea când studiau împreună la Central School of Art, John conducea întotdeauna un mijloc de transport de un fel sau altul, lucru mai puțin obișnuit în perioada aceea, „inițial un scuter Vespa și mai târziu o mașină jeep militară.” **
(Hei, asta ne amintește de cartea Un dar de Crăciun pentru Horațiu Chifteluță, nu-i așa?)
Acest tren și barca din Plimbarea Domnului Pleașcă au multe în comun. Citiți-le cu voce tare, una după cealaltă. Ce au în comun? Ce le diferențiază?
Înainte de a realiza cărți ilustrate, domnul Burningham realiza postere pentru compania London Transport***. Poți recunoaște unele dintre cărțile sale în aceste postere?
- O scrisoare de dragoste pentru trenuri: Hei! Dă-te jos din trenul nostru a fost, de fapt, comandată de Compania de Căi Ferate din Japonia de Vest pentru Expo 90, expoziția mondială desfășurată la Osaka. Domnul Burningham a recunoscut odată că „adevăratul meu interes este peisajul și lumina”**** și acest lucru este foarte evident în peisajele uimitoare ale acestui tren care se deplasează pagină cu pagină, peste dealuri și văi. Realizați un desen inspirat de această carte, al unui tren care se deplasează prin lumină și peisaj, folosind orice materiale aveți la îndemână, așa cum a făcut și autorul. (El chiar a folosit vopsea tip spray destinată mașinilor.)
- Poate că domnul Burningham a fost inspirat de melodia Get Off of My Cloud a trupei Rolling Stones*****. Oricum ar fi, este o melodie grozavă de ascultat atunci când vă jucați cu această carte.
- Specii pe cale de dispariție: animalele din povestea domnului Burningham reprezintă următoarele habitate: pășune, ocean, zone umede, pădure și tundră. Rugați copiii să studieze un animal pe cale de dispariție și să facă desenele și textul pentru a le adăuga în poveste, folosind tiparele vizuale și textuale repetitive pe care le-a folosit și autorul.
- Sfârșitul acestui tren: Din fericire, modul cum se termină această călătorie cu trenul rămâne la latitudinea cititorului. Este un final fericit? Un final trist? Un final neclar? Este oare un elefant adevărat în hol? Observați paharul de apă gol de lângă pat. Copilul chiar s-a trezit noaptea. Cred că un mesaj esențial al acestui final ambiguu, poate un mesaj de la însuși domnul Burningham, este că un copil poate face ceva care contează pentru animale și pentru planetă. Chiar și visul unui copil poate face o diferență. Aproape pot să-l aud strigând în timp ce gonește cu scuterul lui Vespa prin cer: „Hei! Adulți! Fie vă urcați, fie coborâți din trenul nostru, dar nu stați în drum!”
Bibliografie
* https://www.nytimes.com/1990/05/20/books/children-s-books-woodman-spare-that-tree.html
** https://johnburningham.co.uk/wanderlust-spirit-of-adventure/
***https://www.ltmuseum.co.uk/collections/the-collection?f%5B0%5D=makers%3AJohn%20Burningham&page=0
**** https://www.theguardian.com/books/2009/jul/26/john-burningham-review