Pentru un copil, o poveste se poate naște simplu și firesc din aproape orice împrejurare. Cum ar fi, de pildă, o hoinăreală prin pădure după afine. Dacă nu găsești nici o boabă, nu începi să te întrebi de ce? Poate că pădurea e fermecată. Dar trebuie să fie vreun spiriduș pe acolo care să te ajute.

Caldă și senină ca o zi de vară, această poveste în care un băiețel vrea să-i facă un dar mamei sale ne aduce aminte cât de important este să le arătăm mereu celor dragi că-i iubim.

Într-o zi, un băiețel pe nume Peter a pornit la drum prin Pădurea Fermecată. Avea două coșuri în care voia să adune afine și merișoare pe care să i le ducă în dar mamei sale de ziua ei. „Oare am să găsesc ceva?” se gândea el. „Unde s-or fi ascuns afinele și merișoarele?” A căutat ce a căutat, în lung și-n lat, dar bietul băiat n-a găsit nici o boabă. Până la urmă s-a trântit istovit pe o buturugă. Puțin mai lipsea să nu dea apă
la șoareci! Dar în clipa următoare, ceva l-a atins ușor pe picior. Era un pitic c-o barbă de-un cot.

— Nu plânge, Peter! Te întrebi cine sunt? Sunt un spiriduș al pădurii, dar nu oricare, ci însuși Regele Afinelor. Afinele-s coapte! Dulci și zemoase! Te așteaptă să le culegi. Ia-mă de mână, dragul meu băiat, și hai cu mine!