Ce se întâmplă cu jucăriile pe care le-am iubit când eram copii? Unde se duc, de ce dispar în tăcere când nu mai avem nevoie de ele, lăsându-ne doar amintirile fericite ale copilăriei, bine ascunse în memorie, încât abia la maturitate le descoperim şi le înţelegem? Povestea „Iepuraşul de catifea” ne spune că jucăriile pot să prindă viaţă şi să devină adevărate. E doar o poveste, desigur, dar de ce să nu îndrăznim să credem în ea? Copiii o fac fără ezitare şi, dacă sufletele noastre de adulţi au nevoie de puţin curaj, putem să ne ţinem băieţelul sau fetiţa de mână în timp ce le citim această carte.

„Oare ce înseamnă să fii adevărat? întrebă Iepuraşul într-o dimineaţă, pe când stăteau amândoi ascunşi într-un colţ mai liniştit, ştiind că, în scurt timp, dădaca va veni să facă ordine în cameră. Înseamnă să ai în tine ceva care face zgomot şi un arc cu cheiţă? Nu lucrurile din care eşti alcătuit te fac să fii adevărat, răspunse Căluţul de piele. Pur şi simplu, ţi se întâmplă la un moment dat. Când un copil te iubeşte mult, mult timp, şi nu numai pentru că vă jucaţi împreună, ci pentru că te iubeşte cu adevărat, atunci devii şi tu adevărat. Şi doare? întrebă Iepuraşul. Uneori, răspunse cu blândeţe Căluţul de piele, care era întotdeauna sincer. Dar, când devii adevărat, nu te superi dacă te doare puţin.”