Pe dealul lor cel însorit, Lupul cel Mare și Lupul cel Mic descoperă o portocală. Rotundă, delicată, strălucitoare. Lupul cel Mare vrea s-o mănânce. Lupul cel Mic vrea s-o mângâie. Însă preafrumoasa portocală se rostogolește la vale și se pierde undeva, departe. Plecat în căutarea ei, Lupul cel Mic se pierde și el. Dar un Lup Mare nu-l poate lăsa singur prea mult pe un Lup Mic. Se vor regăsi, dar pe un alt deal, parcă mai înalt, și sub un alt copac, parcă mai mare.

Lupul cel Mare a fost cel care a cules-o. De aproape, era și mai rotundă decât își imaginase. Și mai delicată. Și mai strălucitoare. Lupul cel Mare vru să muște din ea, dar văzu privirea tristă a Lupului cel Mic. Lupul cel Mare se uită la frumoasa portocală, oftă, apoi i-o aruncă Lupului cel Mic. Acesta zâmbi și întinse mâinile s-o prindă. Preafrumoasa portocală îi atinse ușor urechile, căzu în iarbă, se rostogoli la vale, străbătu câmpul întins și se pierdu departe de tot, într-un fel de pădure cum Lupul cel Mic nu mai văzuse. Lupul cel Mare aruncase portocala prea tare.

(traducere de Lavinia Braniște)