Valea mea
de Claude Ponti
Traducere de Lavinia Braniște
- Descriere
Descriere
Publicată în anul 1998, Valea mea ne poartă, prin ochii micului Tobi-Blu, în universul Tuimilor. Aceștia sunt ființe antropomorfe cu urechi mici și cozi ca de veveriță, care trăiesc în Copacii-Casă, pe Falezele Albastre.
Tobi-Blu își povestește propria copilărie petrecută în „cea mai frumoasă vale din lume” ne introduce în genealogia familiei sale numeroase și în istoria arborelui familial, Copacul-Casă, plantat de bunica bunicului tatălului bunicii mamei lui Tobi-Blu, pe când aceasta avea o sută doi ani. Valea este un loc misterios în care dorințele Tuimilor se îndeplinesc. Este un loc al cunoașterii, al asimilării lumii înconjurătoare de-a lungul zilelor, nopților și anotimpurilor, prin obiceiuri moștenite din vechime și joacă pe săturate, la adăpost de orice pericol.
În acest univers, viața se desfășoară netulburată, iar timpul curge într-un ritm aparte. Astfel, nu e de mirare că Piong, pe când era copil, se rătăcește într-o pădure timp de trei sute de ani, iar când iese de acolo este doar ceva mai mărișor.
Valea mea este o invitație de a descoperi tainele acestui spațiu fondator și formator al copilăriei, prin oglinda propriei copilării.
ISBN: 9786069539217
Ediție cartonată
Număr pagini: 44
Format: 24 X 33 cm
Vârstă: 5 - 9 ani
Stare stoc: Disponibil
49.00 lei